SINAXAR 29 AUGUST
29 august 2009În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii
cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si
Botezator Ioan.
Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de
la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti
oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se
afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui
Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La
maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se
retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o
curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor
trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre
create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si
cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de
grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul
29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in
regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care
veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele
Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati
sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade
vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam.
Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care
striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc
neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot
muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele
colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o
va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de
atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul
mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia
sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu
considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui
Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie
martorul descoperirii Sfintei Treimi.
la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti
oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se
afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui
Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La
maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se
retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o
curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor
trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre
create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si
cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de
grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul
29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in
regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care
veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele
Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati
sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade
vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam.
Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care
striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc
neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot
muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele
colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o
va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de
atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul
mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia
sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu
considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui
Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie
martorul descoperirii Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le
considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata
respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era
viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod
Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care,
contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe
când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata,
Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului,
Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai
ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o
ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa
impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai
ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis
al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse
scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in
fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a
regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului
sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si
betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet
al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care
ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi
jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie
adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti
incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde
onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept.
Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in
inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala
de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea
criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de
a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara
trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca
reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".
considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata
respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era
viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod
Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care,
contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe
când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata,
Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului,
Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai
ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o
ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa
impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai
ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis
al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse
scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in
fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a
regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului
sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si
betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet
al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care
ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi
jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie
adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti
incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde
onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept.
Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in
inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala
de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea
criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de
a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara
trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca
reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".
Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape
in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai
târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod
miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se
inchina.
in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai
târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod
miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se
inchina.
Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca
dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan
Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa
instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea
apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si
inchizatorile Iadului.
Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de
asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii
spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte
pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii
si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si
curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii
lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile
Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea
Mântuirii (cf. Luca 1:76).
asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii
spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte
pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii
si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si
curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii
lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile
Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea
Mântuirii (cf. Luca 1:76).
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfanta
Sfânta
Tragându-se
